Guvernul introduce în SAFE un proiect de 196 milioane de euro cu Digi România pentru securitate cibernetică

Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat includerea unui contract de 196 milioane de euro încheiat cu Digi România S.A. în lista proiectelor finanțate prin instrumentul european SAFE. Investiția vizează dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM pentru securitate cibernetică, proiect care urmează să fie realizat integral în România.

Proiectul face parte din pachetul de achiziții de echipamente cu utilizare duală aprobate înainte de termenul-limită de 30 mai 2026, în cadrul programului SAFE, prin care România dispune de o alocare totală de 16,68 miliarde euro.

Din suma totală, 4,2 miliarde euro sunt alocate infrastructurii duale, inclusiv proiectelor de pe autostrăzile A7 și A8, iar 12,48 miliarde euro sunt destinate echipamentelor militare și tehnologiilor de apărare și securitate.

Contractul cu Digi România se numără printre cele mai importante investiții din zona digital-cyber a programului, alături de alte proiecte precum centre de date mobile și centre de operațiuni de securitate cibernetică (109,9 milioane euro, Logic Computer), platforme de comunicații pentru prioritizarea traficului critic (13 milioane euro) și laboratoare mobile TEMPEST (1,5 milioane euro).

Executivul subliniază că SAFE este un mecanism european de finanțare destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor membre, bazat în principal pe împrumuturi avantajoase. Deși regulile generale prevăd achiziții comune între mai multe state, sunt permise și contracte individuale în cazul proiectelor considerate strategice.

În acest context, investiția în platforma de inteligență artificială pentru securitate cibernetică este prezentată drept una dintre componentele-cheie ale modernizării infrastructurii digitale de apărare a României.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button